Cartea care mi-a schimbat perspectiva vieții

Medic stomatolog în Columbia, Gloria Polo a fost lovită de trăsnet, împreună cu vărul ei, în 1995. În timp ce verișorul ei a murit pe loc, medicii au făcut eforturi supra-omenești să-i salveze viața, cu prețul unor cicatrici extrem de urâte. Desigur, orice om, inclusiv un ateu, dacă ar supraviețui unei astfel de întâmplări teribile, ar face o schimbare majoră în viața sa. Schimbarea produsă în viața Gloriei Polo, conform mărturiei sale, s-a datorat revelațiilor pe care le-a avut în orele de comă profundă în care s-a aflat și în care a avut prilejul să se convingă de faptul că există viață după moarte. Dacă până la momentul teribilei întâmplări viața Gloriei Polo era doar una formală și superficială, inclusiv relația ei cu Dumnezeu, momentele în care a pătruns în viața de după moarte au determinat, după vindecare, o schimbare majoră în viața ei. Paginile acestei cărți cuprind mărturii cutremurătoare despre Iad, Purgatoriu, Judecata lui Dumnezeu sau demoni. Așa cum se specifică în introducerea cărții, aceste pagini nu adaugă și nici nu sărăcesc Sfânta Scriptură, dar pot reprezenta un fel de „semn de carte” al lui Dumnezeu pentru societatea de azi, care nu mai crede în viața de dincolo. Cartea se numește „Am fost la porțile Cerului și ale Infernului” și o puteți găsi pe https://www.edituraserafica.ro/am-fost-la-potile-cerului-si-ale-iadului.html la un preț de 5 lei. Cred ca are o valoare mult mai mare dar cu siguranță nu regret ca am achiziționat-o.